Pentru prima dată în istoria de 26 de ani de când există sistemul de autoguvernări minoritare în Ungaria, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria s-a adresat printr-un video-mesaj de Paşti tuturor românilor din Ungaria, transmis pe pagina de Facebook a AŢRU.

Gheorghe Cozma a spus: „Anul acesta, bucuria sărbătorii, a revederii cu cei dragi, prieteni şi cunoscuţi este imposibilă datorită epidemiei de gripă ce cuprinde omenirea întregului glob pământesc. Acum, la ceas de sărbătoare şi după o lună de zile de izolare la domiciliu, după aproape o lună de zile de educaţie digitală, doresc să mulţumesc tuturor directorilor noştri de instituţii şcolare, preşcolare şi nu numai, pentru modul în care au soluţionat în scurt timp probleme date de pandemie. Mulţumirile mele se îndreaptă şi către toate cadrele didactice, care au răspuns pozitiv provocării, activitatea educaţională fiind continuată de acasă, desigur cu mult mai multe eforturi. Mulţumesc şi angajaţilor tuturor instituţiilor noastre care au contribuit la bunele demersuri din această perioadă. Dar să nu uităm nici de copii, elevii noştri, care au fost foarte receptivi, înţelegători şi buni colaboratori cu profesorii lor, reuşind din primele zile să se acomodeze cu platformele digitale. Felicitări şi mulţumiri şi părinţilor pentru colaborare.”

Preşedintele AŢRU le-a mulţumit şi primarilor unde funcţionează instituţii româneşti, precum şi preoţilor, conducătorilor de biserici pentru toate rugăciunile lor în acele vremuri de grea încercare.

„Doresc ca liniştea şi pacea să coboare asupra noastră, iar minunea Învierii lui Isus Hristos să dăinuie în inimile şi casele tuturor românilor din comunitatea noastră şi nu numai. Să ne aducă renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete. Hristos a înviat!”, şi-a încheiat mesajul de Paşti preşedintele AŢRU, Gheorghe Cozma.

E.Ş.