În ultima perioadă, din cauza pandemiei cu coronavirus, au fost sistate slujbele și activitățile din bisericile baptiste din Ungaria. Deocamdată nu se țin servicii divine nici la Micherechi, nici la Chitighaz sau la Cenadul Unguresc. Pastorul Petrică Crețu și în acest moment se află la Oradea, departe de credincioșii din Micherechi. Am dorit să aflăm când vor fi reluate activitățile la Biserica Baptistă din Micherechi și cum traversează domnia sa această perioadă?

 

Bapt Adunarea din Mich

– Pentru noi, credincioși, perioada aceasta a pandemiei nu este una ușoară. Noi suntem foarte legați de casa de rugăciune, ne lipsește părtășia din locul în care ne adunam duminică de duminică pentru închinare și pentru părtășie frățească. Acum nădăjduim că ne apropiem de finalul acestei perioade și așteptăm cu bucurie să putem să ne reîntâlnim în Casa lui Dumnezeu, în biserică, pentru a-L sluji pe Creatorul nostru și pentru a-I mulțumi că ne-a păzit și ne-a ocrotit și nu a lăsat asupra noastră nici un rău în această perioadă grea pentru lumea în care trăim.
– Când sunt preconizate să fie preluate serviciile divine la Biserica Baptistă din Micherechi?
– Așa după cum se știe, Guvernul Ungar a îngăduit ca bisericile să fie redeschise și credincioșii se pot aduna în ele cu respectarea unor reguli foarte stricte, precum distanțarea socială, etc. Având în vedere regulile acestea, conducerea Uniunii Baptiste Maghiare de la Budapesta a luat decizia ca să mai așteptăm un pic și după aceea să ne consultăm cum să reluăm activitatea caselor de rugăciune, care aparțin de cultul baptist din Ungaria. Acum ultimele știri sunt că, de la Rusalii, ar trebui să ne întâlnim în casele de rugăciune și să slujim acolo, să ne rugăm lui Dumnezeu acolo.
– Ați depus o muncă enormă ca să rămâneți în contact cu membrii comunității, prin diverse modalități de comunicare puse la dispoziție de tehnologie, pentru a ține o legătură strânsă cu membrii bisericii. În fiecare săptămână ați postat predici pe diferite rețele de socializare…
– Da, așa este. Perioada aceasta nu a însemnat o rupere a relațiilor cu membrii bisericii, ci dimpotrivă, am căutat ca prin mijloacele tehnologiei de astăzi să stăm de vorbă, să comunicăm și să ne zidim sufletește. Sigur că nu este ca și când te vezi față în față în biserică împreună cu credincioșii, dar având la dispoziție aceste modalități eu cred că au fost un succes. Semnalele pe care le-am primit din partea credincioșilor este unul încurajator.
– Aveți o legătură foarte apropiată cu copiii și tinerii baptiști din Micherechi. Cu ei cum ați reușit să păstrați contactul, să comunicați? Tot pe căile de tehnologie?

Bapt Petrica Cretu

– Tot pe căile acestea am reușit să comunicăm și să rămânem legați unii de alții și eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru credincioșia tinerilor și a copiilor bisericii, care s-au implicat și și-au sacrificat mult timp ca să slujească și ei. Au înregistrat fiecare acasă la el, după aceea alții au editat, au pus laolaltă materialele, a fost o muncă destul de grea, mai ales pentru niște oameni care nu au mai făcut așa ceva. Dar în cele din urmă a fost una cu rost și mă bucur pentru fiecare dintre ei, pentru implicarea lor și pentru toată activitatea lor le-am mulțumit.
– Au filmat și videoclipuri, precum și cel postat de ziua mamei…
– Așa este, a fost o muncă destul de grea. Fiecare s-a înregistrat în mod privat, după care au fost tineri care s-au ocupat de editarea videoclipului.
– Sunt mulți oameni care au avut nevoie de încurajare în această perioadă, iar dumneavoastră aveți un rol important în a le alina suferințele. Ați avut cazuri speciale în acest sens?
– Am avut câteva cazuri de oameni care au fost duși la spital, ne-am rugat pentru ei, unii dintre ei m-au căutat la telefon, nu am știut despre ei că au ajuns la spital și li s-a înrăutățit starea de sănătate, mi-au cerut ajutorul. Sigur că m-am rugat pentru ei și oricând în inima mea și în rugăciunile mele, ori de câte ori stau înaintea lui Dumnezeu mă rog pentru ei și pentru alte cauze. Munca aceasta pastorală nu este doar cât se vede la amvonul unei biserici sau când stai în față și te vede lumea, ci munca aceasta de pastor este una continuă, pentru că nu poți să spui că sunt liber acum nu mai fac nimic. Este o muncă pe care trebuie să o faci cu pasiune în fiecare moment al zilei.
*
Pastorul Petrică Creţu ne-a transmis după acest interviu că, începând din 7 iunie, serviciile divine vor fi reluate la casa de rugăciune din Micherechi, unde îi aşteaptă cu mare drag pe toţi membrii bisericii.
Iulia Kaupert